Skip to main content

Copii sănătoși, părinți fericiți

20 august, 2020

Copii sănătoși, atmosferă pozitivă! Pentru că începutul școlii și schimbarea programului relaxant de vacanță cu cel puțin riguros din timpul anului școlar produce mereu dezechilibru în existența familiei. Acomodarea cu trezitul de dimineață, lecțiile sau alte activități pot influența starea de bine a copilului, dar și a voastră, a părinților. În acest sens m-am gândit să vă împărtășesc câteva trucuri care să vă „ușureze” viața.

Programul de somn

Niciun copil nu vrea să renunțe la timpul său de joacă, afară, în casă, pe calculator, etc. În vacanță, copiilor și adolescenților le este permis ca acest interval să se lungească către miezul nopții. Atunci ei au posibilitatea de a recupera orele de somn dimineața. Odată cu începerea activităților de grădiniță sau școală, somnul prelungit nu mai este posibil. Cred că ați observat, în special la copii mici, că atunci când sunt obosiți starea lor de dispoziție este afectată, devin nervoși, nesatisfăcuți. La fel se întâmplă și atunci când nu sunt respectate orele se somn, noaptea. Toate studiile efectuate de către specialiști arată că sunt necesare anumite ore de somn pentru fiecare vârstă. Astfel:

  • nou-născuți (vârstă de la 0 la 3 luni) durata recomandată de somn este 14 și 17 ore;
  • sugari (între 4 și 11 luni) intervalul de somn recomandat este de 12 – 15 ore;
  • copii mici (1 – 2 ani) durată de somn recomandată între 11 și 14 ore;
  • preșcolari (de la 3 la 5 ani) între 10 și 13 ore de somn pe zi;
  • copii școlari (între 6 și 13 ani) necesarul recomandat este de 9 – 11 ore;
  • adolescenți (vârstă între 14 și 17 ani) durată de somn recomandată între 8 și 10 ore;
  • Tineri (vârstă între 18 și 25 ani) durată de somn recomandată între 7 și 9 ore;
  • Adulți (vârstă între 26 și 64 ani) durată de somn recomandată între 7 și 9 ore;
  • Vârstnici (vârstă 65+) durată de somn recomandată între 7 și 8 ore;

Pentru ca toți copii și adolescenții să fie la capacitate psihică și fizică bună la grădiniță și la scoală este necesară respectarea programului și a orelor de somn. Respectarea orelor de somn înseamnă copii sănătoși.

Soluție: pentru a accepta mai ușor noul orar de somn, programul de acomodare ar fi trebuit început cu cel puțin o săptămână înainte de a începe școala sau grădinița, dar chiar și acum acest nou orar poate fi treptat asimilat. În fiecare zi stabiliți și micșorați ora de culcare cu 15 minute. Veți vedea cât de ușor vor accepta noul program.

Sursă: http://sleepfoundation.org/press-release/national-sleep-foundation-recommends-new-sleep-times

Creați-le un spațiu propriu pentru teme

Fiecărei persoane îi place să se simtă unic și special, iar acest lucru se observă în modul în care ne amenajăm locul de muncă, casa, grădina. Copiii au o adevărată plăcere în a construi sau amenaja propriul spațiu de activități. Încurajați copii să facă acest lucru și eventual puteți să le acordați puțin ajutor, dar fără a vă impune opiniile voastre. Astfel copilul va avea spațiul lui, personalizat.

Soluție: Amenajați un spațiu personal exclusiv dedicat temelor sau activităților educative pentru cei de grădiniță. Începeți prin a face curățenie în sertare și pe birou. Încurajați copilul să renunțe la obiectele sau jucăriile mai vechi. Stimulați-l să își creeze propriile afișe: orar, program săptămânal, desene, orice poate stimula creativitatea. Pe birou sunt necesare schimbări minime, un nou suport de creioane… Realizați acest lucru cu ei în fiecare an, astfel atmosfera din cameră se va schimba.

Scopul este acela de a-l face pe copil să se simtă satisfăcut și productiv în orice activitate.

Stimulați încrederea copilului

Orice început de școală sau grădiniță creează așteptări tuturor, inclusiv copilului. Colegii, educatorii, profesorii noi pot provoca copilului îngrijorări legate de cum se va descurca în noul mediu. Este valabil și pentru cei la care schimbările nu sunt radicale. Mulți devin anxioși și temători manifestând aceste lucruri prin refuzul de a intra în colectivitate, prin crize de plâns – la cei mici sau insomnii, stări de nelinisțe – pentru cei mai mari.

Soluție: Identificați și discutați cu copilul temerile apărute. Dacă simțiți că este nevoie, puteți să discutați cu cadrele didactice îngrijorările copiilor. În acest fel îi faceți atenți asupra unor situații reale care pot provoca dezechilibru în sala de clasă. Asigurați-vă de siguranța fizică și psihică a copilului, pentru că părinții sunt persoanele care le oferă cea mai mare stabilitate emoțională.

Stabilitate emoțională = copii sănătoși!

Dimineți organizate

Dimineața dă dispoziția întregii zile. Cheia pentru o zi liniștită este ca fiecare aspect sau „activitate” de dimineață să fie pregătită. Învățați copiii să își pregătească hainele și geanta de școală de seara. În acest fel economisiți o grămadă de timp, dar mai ales energie. Limitați activitatea de dimineață doar la igiena necesară și micul dejun. Evitați televizorul sau alte mijloace vizuale pentru că îl vor distrage pe copil de la masă, îmbrăcat. Pentru a înveseli atmosfera din casă alegeți radioul. În scurt  timp copilul vostru va integra ca și firești aceste activități.

Buna dispoziție a copilului poate fi un factor determinant al stării voastre de bine.

Responsabilizează copilul

Atunci când pregătești sau organizezi cumpărăturile pentru rechizite, implică copilul. Rechizitele sunt pentru activitățile educative ale copilului, nu ale tale. Învață-l să își construiască lista de cumpărături, având ca bază cerințele de la grădiniță sau școală, dar și experiența lui anterioară. Clarifică cu el lista de cumpărături. Poți stabili și un buget în care să vă încadrați. La cumpărături permite-i să își aleagă singur rechizitele sau ghiozdanul, îi vei crește astfel gradul de responsabilitate. Dar nu îl lăsa să cumpere mai mult decât este pe listă sau să depășească bugetul. Atunci când îi refuzi ceva, explică-i motivul – este foarte important ca cei mici să înțeleagă utilitatea unei alegeri.

Igiena

În timpul vacanței este posibil să nu fi fost foarte vigilenți la igiena copilului. Poate că petrecea timp în parc, pe plajă, la bunici, la picnic și nu întotdeauna se spăla pe mâini atunci când mânca ceva. Este momentul să revenim la obiceiurile vechi, pentru a nu fi expus atacului diferiților germeni.

Amintește-i copilului importanța spălării mâinilor înainte de a lua masa sau imediat ce a fost la baie chiar și atunci când merge la grădiniță sau școală. Dacă are acces limitat la săpun puteți să îi puneți în ghiozdan un pulverizator cu gel sau soluție dezinfectantă. Totuși, este esențial să îndepărteze praful sau mizeria cu apă și apoi să folosească produse dezinfectante. Este recomandat să creem copiilor un reflex de spălare a mâinilor, acesta fiind primul pas în evitatea îmbolnăvirii.

Copii curați sunt un copii sănătoși, iar tu un părinte fericit.

Păstrează legătura cu educatorii sau profesorii

Este foarte important să fim implicați în viața socială a copiilor noștri. O legătură permanentă și sinceră cu educatorii îi conferă și copilului echilibru emoțional. Acesta vă va vedea ca parteneri care „luptă” pentru aceeași cauză. Susțineți și lăudați în fața copilului educatorii care se implică sau încurajează dezvoltarea anumitor abilități ale copilului. Implicați-vă în acțiunile organizate de clasă sau școală mai ales acolo unde se cere și suportul părinților – demonstrați că vă pasă!

Sănătatea

Un copil sănătos este un copil care participă la toate activitățile școlare, un copil care se joacă și este vesel. În situația în care copilul vostru suferă de o afecțiune cronică: astm, alergii, diabet, etc. trebuie să anunțați personalul implicat în educarea lui. Informați personalul medical al unității de învățământ despre afecțiunea copilului și care este schema de tratament.  Discutați cu ei despre tratament, dar mai ales cum să recunoască simptomele care pot duce la agravarea stării de sănătate.

Cu siguranță că mai sunt aspecte pe care trebuie să le aveți în vedere, dar sunt convins că urmând aceste recomandări veți face viața voastră și a copilului mult mai ușoară.

Nu uitați, copii sănătoși, părinți fericiți!

Atunci când simțiți că situația emoțională sau starea fizică a copilului este în dezechilibru, apelați la medicul de familie pentru cele mai bune recomandări.

coach certificat | consultant nutriționist